Dacă vrei să ai o petrecere de nuntă interesantă, la care invitaţii să nu se plictisească… trebuie să ai momente artistice unice… la care să le oferi o experienţă de neuitat, de care să-şi amintească mereu şi de care să vorbească în timp.

Nu este suficient să ai doar momente de muzică, mâncare și locație…

Și să crezi că invitaţii vor dansa şi se vor distra, fără să mai faci nimic în plus.

Pentru că începe să devină plictisitor la un moment dat, dacă invitaţii văd aceiaşi muzicanți cântând toată noaptea.

Iar aici este o linie așa de subțire care face trecerea dintre o petrecere de neuitat și una ratată…
Așadar, te întreb…

Știi cum să alegi un moment artistic?

Pentru că nu orice moment artistic se potrivește nunții tale și nu în orice context din cadrul programului…
Fiecare nuntă este diferită.

Un moment artistic care s-a potrivit unei nunți reușite la care ai participat, nu va neapărat același impact și în cadrul nunții tale.

De ce?

Pentru că sunt alți invitați, alt program, alți muzicanți, alt context și așa mai departe.

Și trebuie să te asiguri că momentul artistic ales va fi pe placul invitaților tăi.

Altfel acesta va strica cheful de petrecere al invitaţilor. Și nu cred că îți dorești acest lucru…

Mai ales că este foarte greu să le readuci buna dispoziție, iar la final te vor “taxa” prin comentarii răutăcioase și nu numai.

Şi ai pierdut timp și bani degeaba pe momentul ales.

Știu cum este cu pregătirile de nuntă, pentru că am trecut și eu prin această etapă a nunții.

Am scris un curs intitulat Nuntă de Vis, unde am vorbit despre două componente importante ale unei petreceri de neuitat, la care invitații să se simtă foarte bine și să laude alegerea făcută.

Apasă pe butonul roz… ca să afli cum să-ți faci petrecerea mai interesantă, cu momente artistice deosebite, la care invitații să nu se plictisească!

Doar vrei să ai cea mai frumoasă petrecere de nuntă!

cumsaorganizezinunta


Sunt expert în organizarea nunților, trainer, coach şi manager de proiect acreditat din 2013. Am un curs de coaching acreditat din 2015 și un doctorat în management din 2018.

Lorena

LASĂ UN MESAJ...

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Urmează să te căsătorești?

Descarcă Gratuit Jurnalul Nunții